Atunci cand cineva drag pleaca dintre noi, lucrurile pot fi putin mai usoare daca suntem deschisi sa acceptam ca sfarsitul poate insemna un nou inceput. Imi aduc aminte dupa ce mi s-a intamplat acest lucru, si am realizat ca nu mai am sustinerea pe care o aveam, dragostea si increderea in mine -pentru ca primesti aceste sentimente si la un moment dat se rupe ceva fizic.
Când cineva drag pleacă dintre noi, tot ce rămâne-n urmă-i amintirea și durerea Maestre, Sergiu Cipariu mă-nclin în fața dumneavoatră, vă
Un suflet blând plecat-a dintre noi, Privim cu nostalgie-n amintire, Rămas-am mai săraci, mai triști, mai goi, Da-n inimă, purtăm a sa iubire. Nimic nu poate șterge chipul cald Și ochii ce zâmbeau a bunătate, Nici timpul chiar, cu al uitării fald, Nu-i va umbri trăirea-n plinătate. A fost un om modest pe-acest pământ,
Poate părea de necrezut pentru unii dintre noi, însă aceste tehnici folosite împreună duc la o eliberare extraordinară. Emoțiile negative sunt diminuate în intensitate și evenimentele sunt privite din exterior, ca spectator. În momentul în care ești propriul tău spectator simți cea mai mare milă din lume - față de tine însuți.
De-asemenea, fiecare trebuie sa ne asteptam ca la un anumit moment dat, cineva drag noua sa plece din aceasta lume. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu vom trece cu totii prin astfel de momente, vom prezenta in randurile care urmeaza, cateva sfaturi foarte utile, pentru a stii cum trebuie sa procedati atunci cand cineva drag dvs. moare.
Vay Tiền Online Chuyển Khoản Ngay.
cand cineva drag pleaca dintre noi